VORBÍRE, vorbiri, s.f. 1. Acţiunea de a vorbi şi rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivităţi; vorbit¹. ♦ Limbaj. ♢ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.), Cuvânt; menţiune. – V. vorbi.

Vorbire ≠ tăcere

VORBÍRE s. 1. v. limbaj. 2. v. vorbă. 3. v. exprimare.

VORBÍRE s. v. alocuţiune, cuvânt, cuvântare, dialect, discurs, termen, vorbă.

vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri

VORBÍR//E ~i f. 1) Proces de transmitere a informaţiei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. ♢ A avea darul ~ii a vorbi liber şi frumos în public. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni constând din sistemul fonetic, lexical şi gramatical; limbă; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi