ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. şi refl. 1. A-şi pierde sau a face să-şi piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A-şi pierde sau a face să-şi piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a răvăşi, a deranja. – Et. nec.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. ~ (prob. din sl. zapačiti = a roti, a învârti; sau onom. zap + suf. -ci)

A se zăpăci ≠ a se dezmetici

A zăpăci ≠ a dezmetici

ZĂPĂCÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. dezorienta. 3. v. tulbura. 4. v. fâstâci. 5. v. încurca. 6. v. deranja.

zăpăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zăpăceáscă

A ZĂPĂC//Í ~ésc tranz. 1) A face să se zăpăcească. 2) (lucruri) A întoarce pe o parte şi pe alta, împrăştiind, încâlcind, amestecând (pentru a găsi ceva); a răscoli. /Orig. nec.

A SE ZĂPĂC//Í mă ~ésc intranz. 1) A-şi pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minţi; a se sminti; a se scrânti; a se zăluzi; a se ţicni; a înnebuni. 2) A deveni buimac; a nu mai şti de sine; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se pierde. 3) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neştiind cum să procedeze în situaţia creată); a se fâstâci; a se încurca. /Orig. nec.