ZENÍT s.n. Punct de intersecţie al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului şi opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălţime. – Din fr. zénith.

ZENÍT s. (ASTRON.) (pop.) namiază. (Nadir şi ~.)

ZENÍT s. v. apogeu.

zenít s. n.

ZENÍT n. 1) astr. (în opoziţie cu nadir) Cel mai înalt punct de pe bolta cerească situat deasupra capului observatorului. 2) fig. Moment ce marchează cea mai înaltă fază de dezvoltare; apogeu; punct culminant; culme. /<fr. zénith

ZENÍT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observaţie. [Pl. -turi, -te. / < fr. zénith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].