APOGÉU, apogee, s.n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acţiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.

Apogeu ≠ perigeu

APOGÉU s. (fig.) culme, culminaţie, zenit. (Cântăreţ aflat la ~l carierei.)

apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée

APOGÉ//U ~e n. 1) Punct de pe orbita unui astru situat la cea mai mare depărtare de Pământ. 2) fig. Punct culminant în evoluţia unui fenomen, a unei situaţii sau a unei acţiuni; culme. /<fr. apogée

APOGÉU s.n. 1. (op. p e r i g e u) Punctul de pe orbita unui astru care se găseşte la cea mai mare distanţă de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluţiei unui fenomen, a unei situaţii etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pământ].