INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

ÎNDÉMN, îndemnuri, s.n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acţiune; imbold, impuls, stimulent. ♢ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul = îndemnat fiind de..., la stăruinţa... – Din îndemna (derivat regresiv).

ÎNDÉMN s. 1. v. imbold. 2. v. sfat.

indémn adj. m., pl. indémni; f. sg. indémnă, pl. indémne

îndémn s. n., pl. îndémnuri

ÎNDÉMN ~uri n. 1) Chemare la o acţiune. ~ la masă. ♢ La (sau din) ~ul cuiva fiind îndemnat de cineva. Din (sau prin) ~ul propriu din proprie iniţiativă. Din ~ul inimii dintr-o sinceră pornire internă. 2) Factor ce îndeamnă la o acţiune; imbold; impuls; stimulent. /v. a îndemna

INDÉMN, -Ă adj. (Rar) Care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr. [< fr. indemne, cf. lat. indemnis < in – fără, damnum – pagubă].