ÎMBINÁRE, îmbinări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) îmbina şi rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina.

ÎMBINÁRE s. 1. v. asamblare. 2. încheiere, prindere, unire. (~ celor două capete ale bârnei.) 3. combinare, combinaţie, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 4. împletire, unire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.)

îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinării; pl. îmbinări

ÎMBIN//ÁRE ~ări f. 1) v. A ÎMBINA şi A SE ÎMBINA. 2) Asamblare a unor elemente componente (în cadrul unui sistem tehnic, al unei construcţii etc.). ~ de colţ. 3) Loc unde se îmbină două sau mai multe elemente. /v. a îmbina