ÎMPĂRŢÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) separa în părţi, a (se) despărţi în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operaţia de împărţire a unui număr prin altul, a face o împărţire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ♢ Expr. A nu avea ce împărţi sau a nu avea nimic de împărţit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăştia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu“) A împărtăşi ceva cu cineva. – Lat. impartire.

ÎMPĂRŢÍ vb. v. despărţi, divorţa, separa.

ÎMPĂRŢÍ vb. 1. a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a scinda, a secţiona, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.) 2. v. descompune. 3. a diviza, a fragmenta, a segmenta. (A ~ o frază în propoziţii.) 4. v. atribui. 5. v. distribui. 6. v. aranja. 7. v. împărtăşi.

împărţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împártă

A ÎMPĂRŢÍ împárt tranz. 1) A face să se împartă. 2) rar (obiecte eterogene amestecate) A repartiza în clase şi categorii; a categorisi; a clasifica. 3) mat. A supune operaţiei aritmetice a împărţirii. ~ zece la cinci. 4) (bunuri materiale) A da conform unor principii; a repartiza; a distribui. ~ averea. ♢ A nu avea ce ~ cu cineva a nu avea nimic comun cu cineva. 5) (bucurii, necazuri etc.) A suporta împreună; a împărtăşi. /<lat. impartire

A SE ÎMPĂRŢÍ pers. 3 se împárte intranz. 1) (obiecte integrale) A desface în două sau în mai multe părţi; a se diviza; a se divide. 2) rar A se împrăştia în toate părţile; a se răspândi. /<lat. impartire