DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. l.Tranz. A desface în părţile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii şi corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-şi schimba prin deformare caracterul, înfăţişarea morală sau fizică; (despre faţă, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des¹- + compus (după fr. décomposer).

A descompune ≠ a compune

DESCOMPÚNE vb. v. dezmembra.

DESCOMPÚNE vb. 1. a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 2. v. putrezi. 3. v. altera. 4. v. râncezi.

descompúne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; perf. s. 1 sg. descompuséi, 1 pl. descompúserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. descompúnă; ger. descompunând; part. descompús

A DESCOMPÚNE descompún tranz. A face să se descompună; a dezagrega; a desface; a disocia; a dezasambla. /des- + compus

A SE DESCOMPÚNE mă descompún intranz. 1) (despre corpuri) A se separa în elementele constitutive; a se desface; a se disocia; a se dezagrega; a se dezasambla. 2) fig. (despre comunităţi) A-şi pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezagrega; a se destrăma; a se dezarticula. 3) (despre substanţe organice) A pierde proprietăţile pozitive (sub influenţa factorilor externi); a se strica; a se înăcri; a se altera. 4) (despre persoane) A-şi modifica aspectul moral sau fizic. 5) (despre faţă) A se convulsiona momentan şi involuntar sub acţiunea unei suprasolicitări nervoase; a se crispa; a se contracta. /des- + compus

DESCOMPÚNE vb. III. 1. tr. A desface în elementele componente. 2. refl. A se strica, a se altera; a putrezi. ♦ (Fig.) A se destrăma. 3. refl. (Fig.) A-şi deforma caracterul, înfăţişarea; (despre faţă) a se crispa. [P.i. descompún, perf.s. -puséi, part. -pus. / < des- + compune, cf. fr. décomposer].