ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s.f. Situaţie în care se află cineva; circumstanţă; întâmplare. ♢ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situaţiei; de la caz la caz. – V. împrejura.

ÎMPREJURÁRE s. v. circumferinţă, perimetru.

ÎMPREJURÁRE s. 1. v. situaţie. 2. circumstanţă, ipostază, moment, ocazie, prilej, situaţie. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) v. vremuri. 4. întâmplare, ocazie, prilej. (~ a făcut ca ...)

împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurării; pl. împrejurări

ÎMPREJUR//ÁRE ~ări f. Situaţie în care are loc un eveniment oarecare; circumstanţă. O ~ nimerită. ♢ După ~ări în concordanţă cu situaţia. [G.-D. împrejurării] /v. a împrejura

imprejurare;cauza