ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciţi, -te, s.m. şi f. Persoană autorizată a săvârşi ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍT s. 1. v. delegat. 2. v. reprezentant. 3. v. procurist.

împuternicít s. m., pl. împuternicíţi

ÎMPUTERNICÍ//T ~ţi m. 1) Persoană împuternicită să reprezinte pe cineva sau ceva. ~ de afaceri. 2) jur. Persoană căreia i s-a încredinţat un mandat; mandatar. /v. a împuternici