ÎNĂLŢÍME, înălţimi, s.f. 1. Distanţă de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei fiinţe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălţătură. 3. Numărul de vibraţii pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ♢ Expr. A fi la înălţimea cerută (sau dorită, aşteptată etc.) = a se prezenta aşa cum cere situaţia. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. preţuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de adresare către o persoană cu funcţie importantă. [Var.: (reg.) nălţíme s.f.] – Înalt + suf. -ime.

ÎNĂLŢÍME s. 1. v. dâmb. 2. v. altitudine. 3. v. înalt. 4. (la pl.) v. văzduh. 5. v. statură. 6. făptură, statură, talie, (înv. şi pop.) boi, (pop.) stat. (Mic de ~.) 7. v. tonalitate. 8. (art.) v. mărie. 9. v. vârf.

înălţíme s. f., g.-d. art. înălţímii; pl. înălţími

ÎNĂLŢÍM//E ~i f. 1) Distanţa de la pământ până la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luată de la baza lui orizontală până la vârf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spaţiu situat la o distanţă mare de deasupra pământului; boltă cerească; cer. 4) Perpendiculară coborâtă din vârful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Formă înaltă de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzătoare momentului sau situaţiei). ♢ A fi la ~ a corespunde cerinţelor în situaţia dată. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascuţit. 9) înv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverenţios, folosit la adresa unei persoane de rang înalt. ~ea sa. ~ea voastră. [G.-D. înălţimii] /înalt + suf. ~ime

inaltime