ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfinţit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârşit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simţi atras de ceva, a simţi vocaţie, atracţie pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

A (se) înclina ≠ a (se) îndrepta

ÎNCLINÁ vb. v. apune, asfinţi, coborî, dispă-rea, pieri, pleca.

ÎNCLINÁ vb. 1. apleca. 2. v. povârni. 3. v. strâmba. 4. v. prosterna.

încliná vb., ind. prez. 1 sg. înclín, 3 sg. şi pl. înclínă

A SE ÎNCLINÁ mă înclín intranz. 1) A-şi schimba poziţia normală, lăsându-se pe o parte. 2) (despre obiecte verticale) A lua o poziţie oblică; a se apleca. 3) fig. (despre aştri) A se lăsa spre orizont; a asfinţi; a apune; a declina; a coborî; a scăpăta. Soarele înclină spre asfinţit. 4) v. A SE ÎNCHINA. /<fr. incliner, lat. inclinare

A ÎNCLINÁ înclín 1. tranz. A face să se încline; a apleca. 2. intranz. fig. A simţi atracţie, predispoziţie (pentru ceva). ~ spre muzică.[Sil. în-cli-] /<fr. incliner, lat. inclinare

INCLINÁ vb. I. v. înclina.

ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. ♦ refl. A se pleca în faţa cuiva, a se ploconi. ♦ refl. (Fig.) A fi convins, a se convinge. ♦ (Fig.) intr. A fi dispus să... [p.i. înclín, 3,6 -nă, var. inclina vb. I. / < fr. incliner, cf. lat., it. inclinare].

încliná, înclín, vb. I (reg.) a pune clini la o cămaşă.