ÎNCOLŢÍ, încolţesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colţ, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naşte. II. Tranz. A înfige colţii spre a muşca. ♦ A înconjura din toate părţile, fără a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleşi. – În + colţ.

ÎNCOLŢÍ vb. v. apărea, arăta, ivi, muşca.

ÎNCOLŢÍ vb. v. germina.

încolţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încolţésc, imperf. 3 sg. încolţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încolţeáscă

A ÎNCOLŢ//Ͳ pers. 3 ~éşte intranz. 1) (despre seminţe, tuberculi, bulbi etc.) A da colţ; a germina. Plantele au ~it. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei etc.) A începe să se contureze; a prinde consistenţă; a înmuguri; a se deştepta; a se înfiripa. ~ un grăunte de speranţă. /în + colţ

A ÎNCOLŢ//͹ ~ésc tranz. 1) (despre unele animale) A apuca cu colţii. 2) (despre fiinţe) A înconjura ameninţător din toate părţile. 3) fig. (despre persoane) A ataca cu vehemenţă şi răutate. /în + colţ