ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s.f. 1. (Înv.) Obligaţie bănească. 2. Obligaţie morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenţie, politeţe. – V. îndatori.

ÎNDATORÍRE s. v. datorie.

ÎNDATORÍRE s. 1. v. obligaţie. 2. v. oficiu. 3. v. atri-buţie. 4. angajament, obligaţie, sarcină, (pop.) legătură. (~ ta faţă de el este ...) 5. obligaţie, răspundere. (Are multe ~.) 6. datorie, obligaţie, (livr.) servitute. (~ faţă de propria noastră concepţie.)

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri

ÎNDATORÍR//E ~i f. pop. Datorie de a face ceva; sarcină obligatorie; obligaţie. Are multe ~i. /v. a (se) îndatori