ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un ban material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-şi părăsi familia, locul de naştere sau de reşedinţă, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufleteşte; a pierde afecţiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i. – Var.: înstreiná vb. I] – În + străin.

ÎNSTRĂINÁ vb. 1. (înv. şi reg.) a (se) străina. (S-au ~ de casele lor.) 2. a se depărta, a se îndepărta. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. (JUR.) a aliena. (A ~ un bun.)

ÎNSTRĂINÁ vb. v. emigra, expatria, pribegi.

înstrăiná vb. (sil. -stră-i-), ind. prez. 1 sg. înstrăinéz, 3 sg. şi pl. înstrăineáză

A SE ÎNSTRĂIN//Á mă ~éz intranz. 1) A deveni străin (sufleteşte). 2) A se aşeza cu traiul în altă parte, despărţindu-se de baştină şi de cei apropiaţi. /în + străin

A ÎNSTRĂIN//Á ~éz tranz. 1) A face să se înstrăineze. 2) jur. A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a aliena. 3) (bunuri materiale) A lua pe ascuns şi pe nedrept; a fura; a sustrage. [Sil. în-stră-i-] /în + străin