ÎNSUŞÍRE, însuşiri, s.f. 1. Acţiunea de a-şi însuşi şi rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinaţie. – V. însuşi.

ÎNSUŞÍRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, învăţare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristică, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însuşietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esenţială a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preţ.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

însuşíre s. f., g.-d. art. însuşírii; pl. însuşíri

ÎNSUŞÍR//E ~i f. 1) v. A ÎNSUŞI. 2) Trăsătură distinctivă; semn diferenţial; caracteristică; proprietate. /v. a însuşi