ÎNVĂŢĂTÓR, -OÁRE, învăţători, -oare, s.m. şi f., adj. I. S.m. şi f. 1. Persoană care predă cunoştinţe şi face educaţia civică a copiilor în primele clase de şcoală; institutor. ♦ Persoană care învaţă sau instruieşte pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Iniţiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povăţuitor. II. Adj. (Înv.) Care învaţă, care sfătuieşte. – Învăţa + suf. -ător.

ÎNVĂŢĂTÓR s. dascăl, (prin Bucov. şi Transilv.) şcoleriu, (peior.) belfer. (I-a fost ~ la şcoala elementară.)

ÎNVĂŢĂTÓR adj. v. educativ, instructiv, îndrumător, moralizator, povăţuitor, sfătuitor.

învăţătór s. m., adj. m., pl. învăţătóri; f. sg. şi pl. învăţătoáre, g.-d. sg. art. învăţătoárei

ÎNVĂŢĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. 1) Lucrător din învăţământ cu studii speciale, care instruieşte şi educă elevii în primele clase elementare. 2) Persoană care iniţiază, învaţă, îndrumă pe cineva; dascăl. /a învăţa + suf.~ător