ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăţi; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în faţa unei instanţe judecătoreşti; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

A (se) învinui ≠ a (se) justifica

A învinui ≠ a dezvinovăţi, a îndreptăţi

ÎNVINUÍ vb. v. acuza.

învinuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învinuiáscă

A ÎNVINU//Í ~iésc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /în + vină