ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăţi. 2. (Franţuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.

ACÚZĂ, acuze, s.f. (Livr.) Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

A acuza ≠ a îndreptăţi, a justifica, a dezvinovăţi, a disculpa

ACÚZĂ s. v. acuzare, acuzaţie, învinovăţire, învinuire.

ACUZÁ vb. v. arăta, manifesta, vădi.

ACUZÁ vb. 1. a (se) învinovăţi, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăţi, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)

acuzá vb., ind. prez. 1 sg. acúz, 3 sg. şi pl. acúză

acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

A ACUZÁ acúz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăţi. ~ de furt. /<fr. accuser, lat. accusare

ACUZÁ vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăţi; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].

ACÚZĂ s.f. (Jur.; liv.) Învinuire, acuzare. [< acuza, cf. it. accusa].