ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituţie etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calităţi morale, fizice etc. – În + zestre.

ÎNZESTRÁ vb. 1. v. dota. 2. a dota, (înv. şi pop.) a dărui. (A ~ o fată de măritat.) 3. a dota, (fig.) a împodobi. (Natura l-a ~ cu însuşiri alese.)

înzestrá vb., ind. prez. 1 sg. înzestréz, 3 sg. şi pl. înzestreáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. înzestréze

A ÎNZESTR//Á ~éz tranz. 1) A pune în posesia unui bun (material sau spiritual). ~ fiica la măritiş. Natura l-a ~at cu talent. 2) (întreprinderi, laboratoare etc.) A asigura (cu ceva) pentru a funcţiona normal; a dota. ~ o cameră. /în + zestre