ŞEF, – Ă, şefi, -e, s.m. şi f. 1. Persoană care conduce o organizaţie, o instituţie etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcţie altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ♢ Şef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Şef de lucrări = grad didactic în învăţământul superior ştiinţific şi tehnic, intermediar între cel de asistent şi cel de conferenţiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

SEF s.n. v. seif.

ŞEF s. 1. v. superior. 2. v. conducător. 3. v. con-ducător. 4. (MUZ.) şef de orchestră = dirijor. 5. (MIL.) cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, (înv. şi reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oştirii.) 6. v. conducător.

şef s. m., pl. şefi

ŞEF ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană care se află la conducere; conducător; cap. ~ de policlinică. 2) Persoană aflată într-un post înalt, luată în raport cu altele din subordinea sa; superior. Bucătar-~. Medic-~. /<fr. chef

SEF s.n. v. seif.

şef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.

şef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.

şef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.