ŢÍGLĂ¹, ţigle, s.f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din scr. cigla.

ŢÍGLĂ², ţigle, s.f. (Reg.) Vergea de lemn sau de metal ascuţită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. – Cf. germ. Z a c k e.

ŢÍGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

ŢÍGLĂ s. v. frigare.

ţíglă (plăcuţă de argilă, frigare) s. f. (sil. -glă), g.-d. art. ţíglei; pl. ţígle

ŢÍGL//Ă ~e f. Material de construcţie în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment, folosit pentru acoperit; oală. Acoperiş de ~. [G.-D. ţiglei] /<sb. cigla

tíglă s.f. (reg.) miez cleios din pâine; slănină; pământ cleios.

ţíglă, ţígle, s.f. (pop.) 1. frigare de lemn sau de fier alcătuită dintr-un băţ ascuţit. 2. băţ despicat la un cap pentru prins raci.