ŢÁNDĂRĂ, ţăndări, s.f. Bucăţică (subţire şi lunguiaţă) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; aşchie. ♢ Expr. A-i sări (cuiva) ţandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) ţándură, ţândără s.f.] – Din săs. zänder (< germ. Zunder), magh. candra.

ŢÂNDĂRĂ s.f. v. ţandără.

ŢÁNDĂRĂ s. 1. v. surcea. 2. v. ciob.

ţándără s. f., g.-d. art. ţăndării; pl. ţăndări

ŢÁNDĂR//Ă ţăndări f. Bucăţică subţire care se desprinde dintr-un material casabil (în procesul prelucrării) sau dintr-un obiect spart. ♢ A face ţăndări a) a sparge ceva în bucăţi mici; b) a distruge. A-i sări (cuiva) ~a a se supăra foarte tare; a se înfuria. [G.-D. ţăndării] /<săş. zander, germ. Zunder,