ŢEL, ţeluri, s.n. 1. Punct, loc la care cineva vrea să ajungă; p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Înv.) Punct, semn care se ocheşte, care trebuie nimerit când se trage cu o armă; ţintă. ♦ Cătarea puştii. ♢ Loc. adv. În ţel sau în ţelul puştii = în bătaia puştii. ♦ Dispozitiv de ochire aşezat în interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Z i e l, rus. ţ e l, magh. c e l.

TEL, teluri, s.n. 1. Instrument de sârmă cu mâner folosit în bucătărie pentru a bate albuşul de ou, frişca, crema etc. 2. Resort, arc de sârmă (de oţel) folosit la canapele, somiere, fotolii etc.; drot. ♦ (Rar) Sârmă care susţine şi întăreşte forma unui corset. 3. Coardă mică de metal la un instrument muzical. – Din tc. tel.

ŢEL s. v. cătare, miră, semn, ţintă.

ŢEL s. 1. v. cauză. 2. v. scop. 3. v. ţintă. 4. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, ţintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a ...)

TEL s. v. beteală, sârmă.

TEL s. bătător, (reg.) sârmea. (~ pentru bătut frişca, ouăle etc.)

tel s. n., pl. téluri

ţel s. n., pl. ţéluri

TEL ~uri n. 1) Obiect de bucătărie, constând dintr-un arc în spirală cu mâner, folosit pentru a bate albuşurile de ou sau cremele. 2) Resort de sârmă folosit la mobila pe arcuri (canapele, fotolii). /<turc. tel

ŢEL ~uri n. 1) Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; scop. 2) pop. Punct în care ocheşte cineva cu o armă; ţintă. /< germ. Ziel, rus. ţel', ung. cel

TEL- v. tele-.