ŢEPUÍ, ţepuiesc, vb. IV. tranz. şi refl. (Arg.) 1. Tranz. A păcăli, a înşela, a escroca; a frauda; a da ţeapă (cuiva). 2. Refl. A se lăsa păcălit, înşelat, escrocat; a lua ţeapă. – Din ţeapă + suf. -ui.

ţepuí, ţepuiésc, vb. IV (reg.) a încercui cu un cordon de soldaţi; a străjui; a izola.