ŢIU¹ interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuţit, cu rezonanţă metalică. 2. Exclamaţie cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

ŢIU², ţiuri, s.n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuţită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheaţă pentru pescuit, se desprind blocurile de gheaţă etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oţel, de forma unei bare cu secţiune a pătrată, ascuţită la capete şi puţin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

TIU interj. Exclamaţie care exprimă regretul, mirarea etc. – Onomatopee.

ŢIU s. v. târnăcop.

tiu interj.

ţiu/ţiu-ţíu interj.

ţiu/ţiu-ţíu interj.

ţiu s. n. [pron. ţiu], art. ţíul; pl. ţíuri

ŢIU interj. 1) (se foloseşte pentru a reda un sunet ascuţit şi prelung cu rezonanţă metalică). 2) (se foloseşte pentru a imita strigătul unor păsări). /Onomat.