ASIGURÁRE, asigurări, s.f. Acţiunea de a (se) asigura şi rezultatul ei. 1. Punere în siguranţă. 2. Încredinţare, promisiune fermă. 3. Operaţie financiară, decurgând dintr-un contract sau dintr-o obligaţie prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi în urma unor întâmplări independente de voinţa lui. ♢ Asigurări sociale = formă de ocrotire a populaţiei, constând în acordarea de ajutoare materiale şi asistenţă medicală. – V. asigura.

Asigurare ≠ neasigurare

ASIGURÁRE s. 1. (EC.) (înv.) siguripsire. (Societate de ~.) 2. (EC.) (înv. şi reg.) siguranţă. (I-a plătit ~.) 3. v. garantare. 4. încredinţare. (A primit ~ că...) 5. v. garanţie. 6. v. angajament. 7. v. apărare.

asiguráre s. f., g.-d. art. asigurării; pl. asigurări

ASIGUR//ÁRE ~ări f. 1) v. A ASIGURA şi A SE ASIGURA. 2) Raport juridic în baza căruia cel asigurat are dreptul la o despăgubire din partea asiguratorului în caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ♢ ~ări sociale sistem de ocrotire materială a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., în caz de pierdere temporară sau definitivă a capacităţii de muncă. /v. a (se) asigura

ASIGURÁRE s.f. Acţiunea de a (se) asigura şi rezultatul ei; garantare, încredinţare. ♦ Obligaţie legală decurgând dintr-un contract prin care asiguratul se obligă ca, în schimbul unei prime, să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi datorită unor întâmplări independente de voinţa lui. [Pl. -rări. / < asigura].