ATRÁCŢIE, atracţii, s.f. 1. Forţă (gravitaţională, electrică, magnetică etc.) care tinde să apropie corpurile între care se exercită. 2. Înclinare puternică pe care o fiinţă o simte pentru alta sau pentru ceva, imbold de a te apropia de cineva sau de ceva. ♦ Farmec sau ispită pe care cineva sau ceva le exercită asupra cuiva. ♦ Ceea ce atrage, farmecă, ademeneşte, distrează. – Din fr. attraction, lat. attractio, -onis.

Atracţie ≠ aversiune, repulsie, respingere

ATRÁCŢIE s. 1. atracţie universală v. gravitaţie, (impr.) gravitate. 2. v. tentaţie. 3. farmec, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 4. aplecare, aplicaţie, aptitudine, chemare, dar, har, înclinare, înclinaţie, înzestrare, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, talent, vocaţie, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Şi-a demonstrat din plin ~ pentru ...)

atrácţie s. f. (sil. -trac-ţi-e), art. atrácţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. atrácţiei; pl. atrácţii, art. atrácţiile (sil. -ţi-i-)

ATRÁCŢI//E ~i f. 1) fiz. Proprietate a corpurilor de a se atrage reciproc. Forţă de ~ magnetică. ♢ ~ universală proprietate a tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc; gravitaţie. 2) Afecţiune (puternică şi durabilă) pentru o anumită activitate sau pentru o persoană; interes nestăvilit faţă de cineva sau de ceva. ~ pentru pictură. [G.-D. atracţiei; Sil. a-trac-ţi-e] /<fr. attraction, lat. attractio, ~onis

ATRÁCŢIE s.f. 1. Înclinaţie puternică spre cineva sau ceva. ♦ Farmec. 2. (Fiz.) Tendinţă de apropiere a corpurilor. 3. (La pl.) Distracţie, petrecere, amuzament. ♢ Număr de atracţie = număr din programul unui varieteu, al unui circ etc. [Gen. -iei, var. atracţiune s.f. / cf. fr. attraction, it. attrazione, lat. attractio].