CĂÚŞ, căuşe, s.n. 1. Vas de lemn in formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, grăunţe etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au această formă. ♢ Expr. A face mâna căuş = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele şi adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunţe etc. care intră într-un căuş (1). 2. Lingură mare de lemn cu care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 3. Lingură de formă specială folosită la prepararea brânzeturilor, cu care se scoate, se aşază şi se amestecă coagulul. 4. Lingură de tablă sau de lemn cu ajutorul căreia se scoate apa din barcă. 5. Piesă din tablă folosită pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a două cabluri între ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcaţiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -uş.

CĂÚŞ s. 1. cauc, scafă, (Transilv.) şuflă, lingură de scos. (Cu ~ul se scot cerealele din sac.) 2. ispol, (reg.) răscol, scăfiţă. (~ de scos apa din luntre.) 3. v. cupă. 4. v. cancioc.

căúş s. n., pl. căúşe

CĂÚŞ ~e n. 1) Vas de lemn în formă de lingură mare, folosit în gospodărie pentru a lua sau a încărca materiale pulverulente, grăunţe şi, rar, lichide. ♢ A-şi face mâna (sau mâinile) ~ a apropia degetele şi a adânci palma în formă de lingură. 2) Cantitate de materiale care încape într-un astfel de vas. 3) Cupa excavatorului; benă. [Sil. că-uş] /<lat. cau + suf. ~uş

CAUS- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „arsură“, „arzător“. [Pron. ca-us-, var. caust-, causto-. / < fr. causto-, cf. gr. kausis, kaustikos].