CONCREŢIÚNE, concreţiuni, s.f. Agregat mineral de formă sferică sau neregulată, format prin depunerea rocilor sedimentare în jurul unui corp străin şi prin concentrarea substanţelor minerale din soluţii apoase. [Pr.: -ţi-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis.

CONCREŢIÚNE s. v. calcul.

concreţiúne s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. concreţiúnii; pl. concreţiúni

CONCREŢIÚN//E ~i f. 1) tehn. Corp solid format din compuşi metalici, ca rezultat al unui tratament termic. 2) Agregat monomineral sau polimineral inclus într-o rocă sedimentară sau în sol; sediment constând din substanţe minerale, depuse în jurul unui corp străin. [Sil. -ţi-u-] /<fr. concretion, lat. concrecio, ~onis

CONCREŢIÚNE s.f. Concreţionare. ♦ Depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanţelor minerale din soluţii apoase în jurul unui corp străin; sinter. ♦ Formaţiune constând din precipitări de săruri în ţesuturi sau organe cavitare. [Pron. -ţi-u-. / < fr. concrétion].

CONCREŢIÚNE s. f. depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanţelor minerale din soluţii apoase în jurul unui corp străin; sinter. ♢ formaţiune din precipitări de săruri în ţesuturi sau organe cavitare. (<fr. concretion, lat. concretio)