CRISTÁL, (2) cristale şi (1) cristaluri, s.n. 1. Sticlă de o fabricaţie specială, transparentă şi perfect incoloră, cu însuşirea de a refracta puternic lumina, întrebuinţată pentru fabricarea lentilelor optice şi a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanţă minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ♢ Cristal de stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarţ, care se prezintă în cristale mari şi care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semipreţioasă etc. 3. (În sintagma) Cristale lichide = substanţe mezomorfe folosite la realizarea unor dispozitive optoelectronice de afişare. – Din fr. cristal, lat. crystallus.

CRISTÁL s. cleştar. (Un pahar de ~.)

cristál (mineral) s. n., pl. cristále

cristál (obiect de cristal) s. n., pl. cristáluri

CRISTÁL² ~uri n. 1) Sticlă de calitate superioară, de fabricaţie specială, incoloră, folosită în optică şi pentru fabricarea unor obiecte. 2) Obiect fabricat din această sticlă. /<fr. cristal, lat. crystallus

CRISTÁL¹ ~e n. Corp solid, transparent şi incolor, cu feţe plane şi cu o formă geometrică de poliedru. ♢ ~-de-stâncă varietate in-coloră, transparentă, de cuarţ. /<fr. cristal, lat. cristallus

CRISTÁL s.n. 1. Sticlă de fabricaţie specială, de calitate superioară, transparentă şi incoloră. ♦ Obiect confecţionat dintr-o astfel de sticlă. 2. Fragment al unui compus (mai ales dintr-o rocă) care are de la natură o formă geometrică de poliedru. 3. Cristal-de-stâncă = formă naturală cristalizată, pură, a silicei. // (Şi în forma cristalo-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) cristal“, „de cristal“. [Pl. -le, -luri. / < gr. krystallos – gheaţă, cf. it. cristallo, fr. cristal, germ. Kristall].