CUMÍNTE, cuminţi, adj. 1. Cu purtări bune; aşezat, liniştit. 2. Cu judecată; deştept, înţelept. ♢ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă şi zece cuminţi n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte.

Cuminte ≠ obraznic, neastâmpărat, nebunatic, zălud, zburdalnic, zglobiu

CUMÍNTE adj., adv. 1. adj. v. ascultător. 2. adj. v. cumpătat. 3. adj. v. echilibrat. 4. adj. v. chibzuit. 5. adj. chibzuit, deştept, inteligent, înţelept. (O faptă ~.) 6. adv. v. chibzuit.

cumínte adj. m. şi f., pl. cumínţi

CUMÍN//TE ~ţi adj. şi substantival 1) (despre copii) Care se poartă bine; cu purtări bune. ♢ Fii ~, stai ~! şezi binişor! astâmpăra-te. 2) Care are judecată sănătoasă; care este echilibrat. /cu + minte