DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. (Despre oameni sau purtarea lor) Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. Formaţie savantă din lat. dignus (modificat după lemn < lignum, semn < signum, etc.).

Demn ≠ nedemn

DEMN adj. 1. vrednic. (~ de luat în seamă.) 2. res-pectabil. (Un om ~; o purtare ~.) 3. mândru. (O ţinută ~.)

demn adj. m., pl. demni; f. sg. démnă, pl. démne

DEMN ~ă (~i, ~e) 1) Care merită (ceva); vrednic (de ceva); destoinic. O persoană ~ă de admiraţie. 2) Care corespunde, după anumite criterii, cu ceva sau cuiva; pe măsura cuiva sau a ceva. O operă ~ă de un mare compozitor. 3) (despre oameni şi despre manifestările lor) Care impune respect. /<lat. dignus

DEMN, -Ă adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Corect, respectabil; rezervat, grav. [< lat. dignus].