DESPĂRŢÍRE, despărţiri, s.f. Faptul de a (se) despărţi. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărţit; despărţit¹. 2. Divorţ. 3. Diviziune, împărţire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărţitură. ♦ (Înv.) Circumscripţie (poliţienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripţii. – V. despărţi.

Despărţire ≠ căsătorie

DESPĂRŢÍRE s. v. circă, circumscripţie, secţie.

DESPĂRŢÍRE s. 1. desprindere, detaşare, izolare, separare, separaţie. (~ lui de grup.) 2. v. divorţ. 3. separare, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuşi.) 4. izolare, separare, separaţie, (rar) segregare, segregaţie. (~ femeilor de bărbaţi.) 5. descom-punere, desfacere, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. v. compartiment. 7. v. împărţire.

despărţíre s. f., g.-d. art. despărţírii; pl. despărţíri

DESPĂRŢÍR//E ~i f. 1) v. A DESPĂRŢI şi A SE DESPARŢI. 2) Timplul când două sau mai multe persoane sunt despărţite. /v. a (se) despărţi

Despartire, destramare a unui teritoriu