DISCRÉT, -Ă, discreţi, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care ştie să păstreze o taină ce i s-a încredinţat; care este rezervat, reţinut în vorbe şi în acţiuni. ♦ (Despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (I 1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenţia. 2. Fig. (despre obiecte) Care nu atrage atenţia, nu şochează. II. 1. (Mat.; despre mărimi) Format din unităţi distincte, obţinute numai prin salturi unitare. 2. (Fiz.; despre semnale) A cărui mărime este reprezentată printr-un număr finit de valori. – Din fr. discret.

Discret ≠ indiscret, vizibil, nediscret

DISCRÉT adj. 1. (înv. şi reg.) tainic. (E un om foarte ~.) 2. v. cuantificat.

discrét adj. m., pl. discréţi; f. sg. discrétă, pl. discréte

DISCRÉ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre persoane) Care manifestă reţinere şi neamestec în treburile cuiva. 2) (despre persoane) Care ştie să păstreze o taină. 3) Care nu atrage atenţia; nebătător la ochi. Aluzie ~tă. Bijuterii ~te. /<fr. discret

DISCRÉT, -Ă adj. 1. Care poate păstra un secret, o taină. ♦ Rezervat, reţinut (în purtări, în vorbe). ♦ (Mat.; despre mărimi) Format din unităţi distincte (în opoziţie cu cele continue); (fil.) discontinuu. 2. (Fig.) Greu, puţin perceptibil. // adv. Fără să atragă atenţia. [< fr. discret, it. discreto, cf. lat. discretus – separat].