FINÍT, -Ă, finiţi, -te, adj. 1. Care are o existenţă limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existenţă limitată şi se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime şi poate fi întrebuinţat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. f i n i, it. f i n i t o.

Finit ≠ infinit

FINÍT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)

finít s. n., pl. finíturi

FINÍ//T² ~tă (~ţi, ~te) 1) (mai ales în opoziţie cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operaţiilor de prelucrare. /v. a fini

FINÍT¹ n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a fini

finít s.n. (înv.) sfârşit.

FINÍT, -Ă adj. 1. Care nu depăşeşte valori oricât de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operaţiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existenţă limitată şi se pot transforma unele în altele. [Cf. fr. fini, lat. finitus].