GARD, garduri, s.n. 1. Construcţie de lemn, de metal, de zidărie etc. care împrejmuieşte o curte, un teren, o grădină etc. ♢ Gard viu = plantaţie deasă de arbuşti, de forma unui gard (1), care serveşte la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ. ♢ Expr. A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiştea-n gard = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafă, o prostie. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a păcăli (pe cineva). A sări peste garduri = a avea o comportare imorală, a umbla după aventuri amoroase. A sări peste (sau dincolo de) gard = a depăşi limita admisă (prin atitudinea, faptele sale). A lega (ceva) la (sau de) gard = a abandona, a renunţa (la ceva). 2. împletitură de nuiele, de trestie etc. cu care se face un baraj de-a curmezişul unei ape curgătoare pentru prinderea peştelui. 3. (Sport) Fiecare dintre obstacolele în formă de gard (1) de la unele probe atletice de alergări; (la pl.) probă atletică în care se folosesc aceste obstacole. – Cf. alb. g a r d h, sl. g r a d ŭ.

GARD s. 1. împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă, (înv. şi reg.) ogradă, stobor, (reg.) târcol, (Mold. şi Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Şi-a ridicat un ~ în jurul curţii.) 2. gard viu = spalier.

gard s. n., pl. gárduri

GARD ~uri n. 1) Construcţie (de lemn, de piatră, de metal etc.) care înconjoară un teren, o curte sau o grădină. ♢ ~ viu împrejmuire formată din plantaţii dese de arbuşti. A nimeri (sau a da) (ca Eremia) cu oiştea în ~ a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situaţie; a da greş. A lega ceva de ~ a abandona ceva; a se lăsa de ceva. A sări peste ~ a trece peste limitele admise. A dezlega calul de la ~ a găsi ieşire dintr-o încurcătură. 2) Baraj de nuiele sau de trestie făcut de-a curmezişul unei ape curgătoare pentru a opri peştele. 3) pl. sport Obstacole amplasate special pe o pistă de alergări. /<alb. gardh, sl. gradu

gard; regionalism de origine bulgara folosit pe arii restranse in sudul Romaniei (ex. in unele sate din jud. Giurgiu)

gard (din scanduri negeluite,insiruite una dupa alta). Regionalims