IDIOŢÉNIE, idioţenii, s.f. 1. Lipsă totală de inteligenţă; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioţie (2). 2. Idioţie (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie.

IDIOŢÉNIE s. 1. v. idioţie. 2. v. prostie.

idioţénie s. f. (sil. -di-o-, -ni-e), art. idioţénia (sil. -ni-a), g.-d. art. idioţéniei; pl. idioţénii, art. idioţéniile (sil. -ni-i-)

IDIOŢÉNI//E ~i f. 1) Caracter idiot; lipsă de inteligenţă; cretinism; tâmpenie; imbecilitate. 2) Faptă sau vorbă de om idiot; cretinism; neghiobie; stupiditate; imbecilitate. [G.-D. idioţeniei] / idiot + suf. ~enie