IDIOŢÍE, idioţii, s.f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însuşirii vorbirii şi a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioţenie (2). 2. Idioţenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.

IDIOŢÍE s. 1. (MED.) cretinism, idioţenie, imbecilitate, tâmpeală, tâmpenie, (rar) tâmpie, tâmpime. 2. v. prostie.

idioţíe s. f. (sil. -di-o-), art. idioţía, g.-d. art. idioţíei; pl. idioţíi, art. idioţíile

IDIOŢÍ//E ~i f. Stare patologică constând în debilitate mintală maximă, provocată de dezvoltarea insuficientă a glandei tiroide şi a creierului; cretinism; imbecilitate. [G.-D. idioţiei] /<fr. idiotie

IDIOŢÍE s.f. Starea celui idiot; tâmpenie. ♦ (Fam.) Neghiobie, prostie. [Gen. -iei. / cf. fr. idiotie].