INTERDÍCŢIE, interdicţii, s.f. 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârşirea anumitor fapte sau acte. 2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice. 3. Stare în care se află aceste persoane. [Var.: interdicţiúne s.f.] – Din fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.

Interdicţie ≠ îngăduinţă

INTERDÍCŢIE s. 1. v. prohibiţie. 2. v. tabu.

interdícţie s. f. (sil. -ţi-e), art. interdícţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. interdícţiei; pl. interdícţii, art. interdícţiile (sil. -ţi-i-)

INTERDÍCŢI//E ~i f. Măsură (prevăzută de lege) prin care se interzice (a săvârşi) ceva; prohibiţie. [G.-D. interdicţiei] /<fr. interdiction, lat. interdictio, ~onis

INTERDÍCŢIE s.f. Interzicere, oprelişte, oprire (prin lege). ♦ Interzicere a exercitării drepturilor politice (şi civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecţie. [Gen. -iei, var. interdicţiune s.f. / cf. fr. interdiction, lat. interdictio].