LIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) fixa între anumite limite sau graniţe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.

LÍMITĂ, limite, s.f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafeţe, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniţă, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă şi începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilităţile, facultăţile, mijloacele etc. cuiva. ♢ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcţie publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

LÍMITĂ s. 1. v. extremitate. 2. limită teritorială v. frontieră. 3. v. extremitate. 4. v. margine. 5. v. cu-prins. 6. graniţă, hotar, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 7. v. restricţie. 8. v. prag. 9. margine, măsură. (Orice lucru are o ~.)

LIMITÁ vb. 1. v. delimita. 2. v. mărgini. 3. v. localiza. 4. v. restrânge. 5. v. restrânge. 6. v. reduce. 7. a mărgini, a restrânge, (fig.) a îngrădi. (A ~ drepturile cuiva.)

limitá vb., ind. prez. 1 sg. limitéz, 3 sg. şi pl. limiteáză

límită s. f., pl. límite

LÍMIT//Ă ~e f. 1) Punct ce marchează sfârşitul unei întinderi sau suprafeţe. ♢ ~ teritorială linie de demarcaţie care desparte diferite ţări; hotar; graniţă; frontieră. 2) Ton al unei voci sau al unui instrument, caracterizat prin înălţime sau profunzime extremă. 3) Punct extrem al unei acţiuni; linie de sus a unei evoluţii. ♢ ~ de vârstă vârstă după care o persoană nu mai poate exercita o anumită funcţie publică. 3) mat. Valoarea fixă spre care tind valorile unei mărimi variabile. 4) fig. Punct final pe care îl pot atinge posibilităţile, mijloacele sau capacităţile unei persoane. /<fr. limite, lat. limes, ~itis

A SE LIMIT//Á mă ~éz intranz. A-şi impune anumite limite; a se mărgini. /<fr. limiter, lat. limitare

A LIMIT//Á ~éz tranz. A readuce la anumite limite; a restrânge; a delimita. ~ puterea cuiva. ~ un buget. /<fr. limiter, lat. limitare

LIMITÁ vb. I. tr., refl. A (se) mărgini, a (se) fixa între anumite limite, a (se) restrânge. [< fr. limiter, it., lat. limitare].

LÍMITĂ s.f. 1. Ceea ce mărgineşte ceva; hotar; margine. ♦ Cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce sau un instrument. 2. (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (Fig.) Punct până la care pot ajunge posibilităţile cuiva. [< fr., it. limite, cf. lat. limes – margine].