MĂRTURISÍRE, mărurisiri, s.f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susţinere. ♦ Spec. Depoziţie făcută de o persoană în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală despre fapta penală sau civilă săvârşită. 2. Destăinuire, confidenţă. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

Mărturisire ≠ tăcere

MĂRTURISÍRE s. v. predicare, propagare, propovăduire, răspândire.

MĂRTURISÍRE s. 1. v. afirmaţie. 2. v. depoziţie. 3. v. recunoaştere. 4. v. destăinuire. 5. v. declara-ţie. 6. v. destăinuire. 7. v. spovedanie.

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

MĂRTURISÍR//E ~i f. 1) v. A MĂRTURISI şi A SE MĂRTURISI. 2) Declaraţie a unui martor în faţa organelor de anchetare pentru a adeveri un lucru sau pentru a susţine părerile cuiva; depoziţie; mărturie. 3) Comunicare a unui gând ascuns; confidenţă; destăinuire. 4) Ritual creştin constând în recunoaşterea păcatelor spre a obţine iertarea lor; spovedanie. /v. a mărturisi