MORMÂNT, morminte, s.n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedaţi; loc specia] amenajat unde este înmormântat cineva. ♢ Expr. A duce (pe cineva) ir mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. şi: mormânturi] – Lat. monumentum.

MORMÂNT s. groapă, (livr.) sepultură, (italienism înv.) tombă.

MORMÂNT s. v. moarte.

mormânt s. n., pl. mormínte

MORM//ÂNT ~ínte n. 1) Loc unde este înmormântat cineva. ♢ A duce pe cineva la ~ (sau a băga pe cineva (de viu) în ~) a) a face ca cineva să moară înainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplăceri; a chinui de moarte pe cineva. A săpa cuiva ~ântul a face cuiva rău (pe ascuns). A fi cu un picior în ~ (sau a fi pe marginea ~ântului) a fi slăbit de boală sau de bătrâneţe; a nu mai avea mult de trăit. A-şi găsi (undeva) ~ântul a muri undeva. Nici în ~ niciodată. Linişte (sau tăcere) de ~ linişte perfectă. A intra în ~ a muri. 2) Movilă de pământ făcută cu grijă deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum