MÚRMUR, murmure, s.n. 1. Succesiune de sunete (slab şi monoton articulate), de cuvinte rostite încet şi neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd şi continuu produs de un motor sau de o maşină în acţiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulţumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulţimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot uşor, prelung şi monoton produs de o apă curgătoare, de frunzişul mişcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.

MÚRMUR s. 1. susur, zumzet, zvon. (~ de glasuri îndepărtate.) 2. v. protest. 3. v. foşnet. 4. v. cli-pocit.

múrmur s. n., pl. múrmure

MÚRMUR ~e n. 1) Zgomot surd şi confuz de voci; rumoare; freamăt. 2) Zgomot monoton şi continuu, produs de un motor sau de o maşină în acţiune. 3) Zgomot continuu, uşor şi monoton, produs de unele fenomene naturale (ape curgătoare, vânt etc.). 4) Protest al unei mulţimi, manifestat prin producerea simultană a unor sunete surde şi confuze. /<lat. murmur, fr. murmure

MÚRMUR s.n. Şoaptă; susur, freamăt. [Cf. lat. murmur, fr. murmure].