PLẤNGERE, plângeri, s.f. Acţiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ♢ Valea plângerii = lumea, pământul (considerate uneori ca loc de suferinţă). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicţie în vederea exercitării controlului asupra unui act al administraţiei de stat ori a refuzului unui organ de a-şi îndeplini atribuţiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulţumiri adresate unei autorităţi; (concr.) act prin care se face această încunoştinţare; reclamaţie, jalbă, cerere. – V. plânge.

PLÂNGERE s. 1. v. plânset. 2. v. plâns. 3. v. văitat. 4. v. jelire. 5. v. bocet. 6. v. reclamaţie.

plângere s. f., g.-d. art. plângerii; pl. plângeri

PLÂNGER//E ~i f. 1) v. A PLÂNGE şi A SE PLÂNGE. 2) Adresare oficială către o autoritate, în care se exprimă o nemulţumire; jalbă; reclamaţie. ♢ A face o ~ a înainta o reclamaţie, o cerere. 3) Act care conţine o astfel de adresare. /v. a (se) plânge