POCĂÍNŢĂ s.f. (În practicile creştine) Căinţă pentru păcatele săvârşite; p. gener. regret pentru o faptă rea, o greşeală etc.; pocăială. – Pocăi + suf. -inţă.

POCĂÍNŢĂ s. 1. v. regret. 2. (BIS.) dezlegare, iertare, (înv.) pocaianie. (~ de păcate.)

pocăínţă s. f., g.-d. art. pocăínţei; pl. pocăínţe

POCĂÍNŢ//Ă ~e f. 1) rel. Mărturisire a păcatelor în scopul de a le ispăşi; penitenţă. 2) Regret pentru o greşeală săvârşită. /a se pocăi + suf. ~inţă