PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s.m. şi f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecţiune deosebită, bazată pe încredere şi stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) priétin, -ă s.m. şi f.] – Din sl. prijatelĩ.

Prieten ≠ adversar, duşman, inamic, potrivnic, vrăjmaş, neprieten

PRIÉTEN s. 1. amic, (pop.) fârtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, soţ, soţie. (S-a întâlnit cu ~ii.) 2. v. amant.

PRIÉTEN s. v. asociat, părtaş, tovarăş.

priéten s. m. (sil. pri-e-), pl. priéteni

PRIÉTEN ~ă (~i, ~e) m. şi f. (folosit şi ca termen de adresare) Fiecare dintre persoanele (sau colectivităţile) legate printr-un sentiment de simpatie, stimă şi ataşament reciproc; amic. ~ vechi. [Sil. pri-e-] /<bulg. prijateni