PROMONTÓRIU, promontorii, s.n. Fâşie de pământ înaltă şi stâncoasă care înaintează în mare. – Din lat. promontorium, fr. promontoire.

PROMONTÓRIU s. v. masiv, munte.

PROMONTÓRIU s. (GEOGR.) (rar) piept.

promontóriu (geogr., med.) s. n. [-riu pron. -riu], art. promontóriul; pl. promontórii, art. promontóriile (sil. -ri-i-)

PROMONTÓRI//U ~i n. Fâşie de pământ abruptă care înaintează în mare; cap. /<lat. promontarium, fr. promontoire

PROMONTÓRIU s.n. 1. Fâşie de pământ înaltă şi abruptă care înaintează în mare; cap. 2. (Anat.) Proeminenţă osoasă. ♦ Proeminenţă formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară şi sacru. [Pron. -riu. / < lat. promontorium, cf. it. promontorio, fr. promontoire].