RANG, ranguri s.n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanţei, funcţiei etc.; treaptă într-o ierarhie. ♢ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen într-un şir. 3. (Franţuzism înv.) Şir de persoane. – Din fr. rang.

RANG s. v. rând, şir, şirag.

RANG s. 1. v. titlu. 2. v. demnitate. 3. grad, poziţie, situaţie, treaptă, (înv.) stepenă. (~ul cel mai înalt în ierarhia socială.) 4. v. ierarhie. 5. v. condiţie. 6. v. funcţie. 7. v. categorie. 8. categorie, ordin. (De prim ~.)

rang s. n., pl. ránguri

RANG ~uri n. 1) Treaptă într-o ierarhie (administrativă, diplomatică sau militară) după importanţa funcţiei. ♢ De prim ~ de categoria sau de calitatea întâi. 2) mat. Numar care arată locul pe care îl ocupă un termen într-un şir. /<fr. rang

RANG s.n. 1. Loc ocupat de o persoană sau de o instituţie într-o ierarhie. ♦ Treaptă, situaţie socială. 2. Clasificare a navelor potrivit mărimii sau armamentului lor. 3. (Mat.) Locul pe care îl ocupă un termen într-un şir. [< fr. rang].