RÍGLĂ, rigle, s.f. 1. Piesă plată, lungă şi dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafeţe plane etc., linie, lineal. ♢ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă şi una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă şi lată, folosită în construcţii. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea şi îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. ríghla „regulă“.

RÍGLĂ s. v. ivar, încuietoare, rubrică, zăvor.

RIGLÁ vb. v. linia.

RÍGLĂ s. 1. (TEHN.) linie, (Transilv.) lineal. (~ pentru trasarea unei figuri geometrice.) 2. (CONSTR.) cuşac.

riglá vb., ind. prez. 1 sg. rigléz, 3 sg. şi pl. rigleáză

ríglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. ríglei; pl. rígle

RÍGL//Ă ~e f. 1) Instrument format din- tr-o bară gradată, folosit la trasarea unor linii drepte sau la măsurat; linie. ♢ ~ loga-ritmică (sau de calcul) instrument alcătuit dintr-o riglă fixă şi una mobilă, folosit la efectuarea rapidă a unor calcule. 2) metal. Unealtă folosită în turnătorie pentru înde-părtarea şi netezirea surplusului de amestec din cutia de formare. /<ngr. rígla

rigla

RIGLĂ, rigle, s.f. Piesă de secţiune dreptunghiulară având grosimea între 40 mm şi 100 mm şi lăţimea cât dublul grosimii (sin. cusac, căprior). Este folosită atât ca element component al şarpantei, cât şi ca material de tâmplarie pentru executarea tocurilor (ramelor fixe) de uşi şi ferestre, în construcţia mobilierului etc.